BCNG | Despre noi
15
page-template-default,page,page-id-15,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-10.1,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

Cum a luat ființă Biserica Creștină Noua Generație?

Dragostea, pasiunea pentru Dumnezeu și lucrarea Lui, l-au motivat pe Pastorul Marin să facă un pas în credință și să planteze această comunitate dinamică, înfometată după Dumnezeu, pe care o cunoastem astăzi.

Deși pasiunea lui a fost evanghelizarea, exprimată mai ales prin turneele naționale ale Festivalului de muzică “New Generation”, în anul 2001 Dumnezeu l-a provocat pe Marin Bloj să scoată din “borcanul cu daruri al inimii lui” și darul de pastor/apostol și să planteze Biserica Creștină Noua Generație.

„ «Eu te voi învăța cum să construiești biserica Mea!» a fost mesajul cu care am inceput plantarea bisericii. Am fost încurajat să merg înainte, având promisiunea Lui în inima mea din Zaharia 4:6b:«Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.» ” (Pastor Marin Bloj).

Începând cu 8 studenți, oameni care formau serviciul Bisericii Noua Generație în 2001, pasiunea pentru generația tânără a continuat să crească de la an la an, extinzându-se către fiecare generație!

Cine este Biserica Creștină Noua Generație?

Biserica Creștină Noua Generație este o comunitate dinamică de adulți și tineri pasionați pentru Dumnezeu, cu un vis măreț pentru Târgu Mureș și pentru Romania. Viziunea noastră este să atingem generația noastră cu mesajul de dragoste al lui Dumnezeu și să trăim și să experimentăm viața la maxim împreună cu Isus Cristos.

Ce crede Biserica Creștină Noua Generație?

Credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu care ne inspiră și ne conduce viața.  

Credem în Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.

Credem că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu și singura cale spre mântuire.

Credem în vindecări divine pentru om ca și întreg: duh, minte și trup și că acestea se primesc prin credință.

Credem că adunarea Bisericii trebuie să fie un loc plin de bucurie, dragoste și creștere în care oricine poate experimenta puterea lui Dumnezeu.

Implicarea fiecăruia dintre noi în slujire, este un lucru important pentru comunitatea noastră, ca și Trup al lui Cristos.

Ce face Biserica Creștină Noua Generație?

Biserica Creștină Noua Generație se întâlnește în fiecare duminică de la ora 11:00, pe strada Mihai Eminescu nr. 24 din Târgu Mureș.

Programul Bisericii cuprinde: muzică creștină contemporană, închinare prin dans și scenete prin care Îl onorăm pe Dumnezeu și un mesaj practic cu aplicație în viața de zi cu zi, inspirat din Cuvântul lui Dumnezeu. Motivația fiecărei activități în parte, este de a a-L lăuda și onora pe Dumnezeu și de a crește în relația noastră cu El și cu cei din jurul nostru.

Pentru cine este Biserica Creștină Noua Generație?

-Pentru întreaga ta familie, care își dorește mai mult decât o viață obișnuită!

-Pentru tinerii și studenții din Târgu Mureș care caută bucurie și prietenii care să dureze!

-Pentru părinții care vor să descopere bucuria și pacea planificării viitorului copiilor lor împreună cu Dumnezeu!

-Pentru copii – aici găsesc un mediu plăcut de dezvoltare și creștere sănătoasă, având  la bază o educație biblică, împreună cu alți copii de aceeași vârstă cu ei!

De ce m-aș duce la această biserică?

Biserica Creștină Noua Generatie vrea a fi cunoscută în societate, ca un loc sigur pentru cei ce doresc să audă mesajul lui Hristos. Dar numai proclamarea Evangheliei nu ne face o biserică. Ce ne face o biserică și nu numai o organizație evanghelistică, este faptul că suntem o comunitate în care Îl vei găsi pe Dumnezeu și vei întalni prieteni adevărați

Biserica Creștiă Noua Generație predică mesajul Evangheliei adaptat limbii și culturii autohtone, dar nu diluează esența învățăturilor lui Isus.

Este o familie mare în care te simți iubit și acceptat așa cum ești și în aceeași măsură, ești provocat să crești, pentru a împlini visele lui Dumnezeu pentru tine!

Familia noastră are o bază solidă în dragostea lui Dumnezeu și de aceea, nu este o comunitate închisă! În cazul în care cauți un loc unde să te simți acasă și să crești, acesta e locul potrivit pentru tine!

la-despre-noi-poza-pastori

Pastorii BCNG: Marin și Atena Bloj

Din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, pastorul Marin Bloj a decis să-şi dedice viaţa slujirii şi astfel, cu doar 8 oameni, la început, a reuşit să ridice Biserica Creștină Noua Generaţie pe care acum o păstoreşte împreună cu soţia lui, pastor Atena Bloj.

Ei sunt căsătoriţi de aproape 12 ani, iar relaţia lor este condusă de dragostea lui Dumnezeu. Cele două miracole, Sofia şi Alanis, care au apărut în viaţa lor în urmă cu aproape 9 ani sunt o sursă de energie și bucurie, nu doar pentru părinţi, ci pentru toţi cei care le cunosc.

Investiţia în oameni şi în copii este unul dintre lucrurile care aduce împlinire vieţii lor şi îi duce mai aproape de destinul lui Dumnezeu.